Vincenzo Nibali câştigă Turul Italiei 2016

nibali1

Ultima etapă din această ediţie a Turul Italiei a contat doar pentru sprinteri şi echipele lor, pentru restul plutonului fiind doar o procesiune spre finalul din Torino. Giant-Alpecin încheie acest Tur în aceeaşi manieră cum l-a început, cu o victorie de etapă, prin intermediul lui Nikias Arndt. Pentru Vincenzo Nibali (Astana), cei 163km au reprezentat calea prin care şi-a putut etala tricoul roz în faţa fanilor neaoşi.

După aproximativ 100km parcurşi, Maarten Tjallingii şi Jos van Emden, ambii LottoNL-Jumbo, nu au mai avut răbdare şi au evadat din pluton. Cu echipele sprinterilor pe urmele lor, evadarea nu a avut şanse de reuşită, Van Emden fiind prins cu 7km înainte de final, colegul său clacând mai devreme. Din acest punct cursa a devenit deosebit de animată, Sony Colbrelli (Bardiani-CSF) atacând primul, dar atacul său s-a sfârşit printr-o căzătură provocată de acroşarea unui spectator. Un alt atac puternic a venit pe final, unul destul de haotic, din partea lui Sean de Bie (Lotto-Soudal), însă a fost contracarat de Eduard Grosu (Nippo-Vini Fantini), care l-a depăşit pe belgian în ultimii 500m. Din păcate pentru ciclistul român, acesta nu a mai avut forţa necesară pentru a trece primul linia de sosire, reuşind o clasare pe poziţia a opta, de altfel cea mai bună în acest tur. Cel mai rapid s-a dovedit a fi Giacomo Nizzolo (Trek-Segafredo), evitând astfel locul secund atât de des obţinut în acest tur. Însă în etapa de azi nu avea să câştige cel mai rapid ci locul al doilea, motivul fiind descalificarea lui Nizzolo, acesta nepăstrându-şi linia şi incomodându-l pe Sacha Modolo (Lampre-Merida). Astfel, prima poziţie a fost ocupată de Nikias Arndt, urmat de Matteo Trentin (Etixx-Quickstep) şi de Modolo. Cei din vârful ierarhiei clasamentului general au avut parte de un final liniştit, organizatorii hotărând să neutralizeze cursa cu 30km înainte de final din cauza conditiilor meteo nefavorabile. Astfel, Vincenzo Nibali a putut defila în tricoul roz în faţa fanilor veniţi să sărbătorească o victorie aproape imposibilă în urmă doar cu câteva etape. Pe locul secund s-a clasat Esteban Chaves (Orica-GreenEdge), la 52”, urmat de Alejandro Valverde (Movistar), la 1’17”.

Ediţia a 99-a a Turului Italiei s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, fiind la fel de spectaculoasă, dramatică şi plină de energie, cum ne-a obişnuit de fiecare dată. Pornită din Olanda, cursa a avut un crescendo spectaculos, explodând în momentul diversiunii franceze şi culminând cu încoronarea unui italian la finalul din Torino.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *