Ştiri pe scurt: 1 februarie 2016

Uniunea Ciclistă Internaţională a anunţat oficial că ediţia 2018 a Campionatelor Mondiale pe şosea se va desfăşura în Austria, la Innsbruck. Anunţul nu a fost o surpriză, încă din luna octombrie existând zvonuri conform cărora oraşul austriac urma să fie desemnat gazda acestei competiţii. “Nu am nicio îndoială că Innsbruck va oferi un traseu provocator pentru ciclişti, dar cred că va oferi o experienţă plăcută şi pentru spectatori” a declarat preşedintele UCI, Brian Cookson, după anunţul oficial. Austria a mai găzduit Campionatele Mondiale în 1987 şi 2006.


valverde

Alejandro Valverde şi-a trecut în program o nouă cursă pe etape în luna februarie, Vuelta a Andalucia, care se va desfăşura între 17 şi 21 februarie. Ciclistul de la Movistar, care va debuta în acest an în Turul Italiei, a ales să se prezinte la startul acestei competiţii pentru a avea două curse pe etape înaintea Il Giro 2016. În programul iniţial, rutierul spaniol urma să participe la Tirreno-Adriatico, în luna marite, plus la o serie de curse de o zi. În luna februarie, Valverde va mai concura în Vuelta a Murcia (13 februarie) şi Clasica de Almeria (14 februarie).


Eduard Grosu şi-a propus un obiectiv îndrăzneţ pentru acest sezon: o victorie în Turul Italiei. Tânărul ciclist de la Nippo Vini Fantini crede că în şase sau şapte etape din Il Giro are posibilitatea să se lupte pentru victorie şi este convins că echipa îl va ajuta în acest sens. Grosu spune că el şi colegii săi au progresat foarte mult faţă de sezonul trecut, iar un rezultat notabil în primul mare tur al anului este posibil. Toate declaraţiile lui Eduard Grosu la sosirea în ţară după Turul San Luis le puteţi găsi aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *