Despre Velo Cafe

Loc de întâlnire al pasionaților de ciclism, de care-o fi el. Sursă de știri. Tolbă cu povești pe două roți. Fițuică cu crâmpeie de istorie cu pedale și lanț. Velo Cafe este fiecare din aceste lucruri sau, la fel de bine, toate acestea la un loc. A pornit din plăcerea de a scrie despre ciclism și de a relata fascinantele sale povești, și, poate, din curiozitatea de a merge dincolo de aparențele sale. În orice caz, găsești aici de la știri, reportaje și interviuri până la articole despre ciclismul românesc sau istoria acestui sport în general.

logo copy 4

Autorul? Mă numesc Traian Goga și am fost și eu cândva practicant avid al acestui sport. De-abia pe la finalul celor 11 ani de ciclism de performanță am pus și eu cap la cap piesele și mi-am dat seama ce lume aparte este sportul cu pedale și cât de mult înseamnă pentru mine. Din păcate, cele 15 titluri de campion național și alte rezultate obținute nu au fost un argument suficient ca să contramandez despărțirea mea de sportul de performanță, dar am avut norocul să rămân în lumea bicicletei. Începând cu 2010, am lucrat ca redactor al acum defunctei reviste MBike, iar acum pun umărul la munca necesară revistei online FreeRider.ro. Așadar, pe Velo Cafe vei găsi și majoritatea materialelor pe care le-am scris în trecut pentru aceste două publicații.

Acestea fiind spuse, nu-mi mai rămâne decât să îți urez lectură plăcută!

Traian Goga
traian@velocafe.ro

 

 

Send us a message!

Important. You need to add reCAPTCHA keys in the theme options for contact form to work.