Cursa vieţii pentru Serghei Ţvetcov

Reprezentantul României în cursa de şosea a Jocurilor Olimpice de la Rio, Serghei Ţvetcov, priveşte cu optimism spre competiţia în care va avea adversari celebri, precum Chris Froome, Alejandro Valverde sau Vincenzo Nibali. Sportivul nostru se află în faţa debutului la Jocurile Olimpice şi este hotărât să facă o figură frumoasă în cursa care se va desfăşura sâmbătă, 6 august.

serghei_tvetcov

Serghei Ţvetcov recunoaşte faptul că are emoţii, dar acest lucru nu îl va împiedica să îşi îndeplinească obiectivul. „Scopul meu principal este să termin cursa, dar vreau să obţin o clasare cât mai bună”, a spus Ţvetcov. Sportivul de 28 de ani a caracterizat traseul de la Rio ca fiind unul „foarte greu şi foarte lung”, însă crede că dacă se va menţine în fruntea plutonului va avea şanse la un rezultat bun. Lipsa unei echipe care să îl susţină nu pare însă a-l speria pe ciclistul nostru. „Îmi va fi mai greu, e normal”, declară Ţvetcov, dar sportivul consideră că în ciclism se pot obţine rezultate notabile şi individual. Pentru Rio, Ţvetcov anticipează că vor fi câţiva lideri pentru care vor munci coechipierii lor, dar cursa va face o „selecţie”. Tot el mai spune că pentru un rezultat bun este foarte important să nu piardă contactul cu liderii cursei. „Mă voi bucura de fiecare clipă petrecută pe traseu” afirmă Ţvetcov, care nu consideră că un eventual abandon poate fi catalogat ca „eşec”.

Ovidiu Burghelea, antrenorul federal, care l-a însoțit pe Țvetcov în Brazilia, crede totuși că o clasare în primii 50 ar fi realizabilă. “Din punctul meu de vedere, Serghei e un sportiv de WorldTour, iar cum pentru anul viitor are nevoie de un nou contract, cred că va fi foarte motivat să facă o cursă bună. De exemplu, nici măcar nu va participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor, pentru a fi cât mai odihnit pentru cursa de mâine”.

O cursă grea

Mulți văd cursa de șosea de la Rio ca pe un test ideal pentru cine vrea să obțină aurul olimpic, atât prin dificultatea de a controla desfășurarea, din pricina echipelor compuse din maximum cinci rutieri, cât și prin natura traseului. Așadar, cum faci să o termini cât mai bine? Același Burghelea ne dezvăluie. “Serghei va trebui să alerge cu atenție maximă și să fie mereu atent la accidente și alimentare. Economia cursei trebuie atent urmărită, iar hidratarea și ingerarea numărului necesar de calorii va fi o preocupare principală. Nu ne permitem cheltuieli inutile de energie, așa că rămâne de văzut dacă se va implica în vreo evadare”.

Traseu selectiv la Rio 2016

În ceea ce privește traseul, în total rutierii vor avea de parcurs 241,5 kilometri, însă practica va fi mult mai dificilă decât teoria. Patru ture din circuitul Grumari și trei din Vista Chinesa par grele și pe hârtie, ceea ce înseamnă că în realitate, Rio de Janeiro va fi orice numai un loc de relaxare pentru alergătorii din cursa de sâmbătă nu, după cum explică Ovidiu Burghelea. “Am parcurs traseul cu Serghei, iar ce e definit în ghidul tehnic ca “plat” este de fapt o tură cu multe viraje tehnice, străzi înguste, zone pavate și câteva gâturi cu rampe de până la 13%. Singura zonă care poate fi numită plată realmente este tranziția de la Grumari la Vista Chinesa, dar acolo bate vântul cu putere din lateral, atunci când atmosfera e calmă. Odată ajunși pe Vista Chinesa, rutierii vor avea de urcat de trei ori o cățărare de 9 kilometri, iar după cele trei ture de circuit urmează o porțiune de 17 kilometri până la final, de plat.”

Cu bicicleta de rezervă, poate?

Țvetcov ar putea pleca cu un handicap în cursă: să concureze pe bicicleta de rezervă. Air China i-a rătăcit bicicleta de concurs în timpul călătoriei de la Tour of Qinghai Lake la Rio de Janeiro, iar până la momentul redactării acestui material, aceasta nu ajunsese în Brazilia. De asemenea, va purta și alți pantofi, după ce perechea sa uzuală era în același bagaj cu bicicleta. “Prin urmare, pentru că bagajul cu material tehnic nu a sosit, nu vom avea nici roți de rezervă și va trebui să se ferească de problemele tehnice, la fel de mult ca de orice alt obstacol din cursă. Deci sperăm într-o minune”, a spus același Burghelea.

Olimpic Autoconstruct, prima echipă profesionistă

Originar din Republica Moldova, Serghei Ţvetcov a început ciclismul profesionist în România, la Olimpic Autoconstruct, în anul 2008. În 2009, Ţvetcov a activat la echipa Delma, pentru ca în 2010 să se legitimeze la Tuşnad. Tot în 2010, Ţvetcov a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a activat la Team Exergy şi Jelly Belly Kenda, două echipe continentale. În 2015, Serghei a semnat un contract cu Androni Giocattoli, echipă la care activează şi în prezent. Cel mai important rezultat din cariera ciclistului nostru este locul 3 din Turul Colorado 2014, în palmaresul său aflându-se şi un loc 4 în Turul României 2009 şi trei titluri de campion naţional (două la contratimp şi unul la fond).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *